Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Lucrarea omagială „Ioniță G. Andron. Schiță biografică, articole, interviuri, evocări, fotografii”
Biblioteca Județeană Satu Mare  - Vineri, 17 Noiembrie 2017

Consiliul Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare și Editura Citadela invită publicul sătmărean la evenimentul de lansare a lucrării „Ioniță G. Andron. Schiță biografică, articole, interviuri, evocări, fotografii”.

Evenimentul se va derula joi, 23 noiembrie, cu începere de la ora 1500, la Sala de lectură „Gheorghe Bulgăr” a Bibliotecii Județene Satu Mare și va fi susținut prin prelegerile rostite de Mihaela Grigorean, Ștefan Haiduc, George Vulturescu, Ioan Nistor, av. Horia Ungur, Claudiu Porumbăcean, Remus Vârnav, Aurel Pop, Viorel Câmpean și alți invitați prezenți în sală, preocupați de fenomenul cultural.

Cartea a apărut de curând la Editura Citadela, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Satu Mare, ca urmare a concursului de proiecte culturale organizat în prima sesiune din acest an, în baza Legii Nr. 350 din 2005.

Lucrarea „aduce în actualitate și supune atenției o operă impresionantă, a artistului fotograf, care și-a legat destinul de cel al satului natal – Racșa – și al Țării Oașului, acest ținut mirific, care l-a fascinat prin arhaicitate și autenticitate. […] Om de reală cultură, a ridicat pasiunea pentru fotografie la rang de mare artă, realizând cele mai expresive fotografii despre Țara Oașului, în care valoarea documentară se întrepătrunde cu cea artistică, recunoscută de mari personalități”, după cum mărturisește Ștefan Haiduc în textul argumentativ al lucrării.

Apărut în contextul Centenarului Ioniță G. Andron 1917-2017, volumul este unul omagial și cuprinde, în cele peste 300 de pagini, alături de partea introductivă și argumentativă, schița biografică a artistului fotograf, prin prisma unor articole semnate de Viorel Câmpean, Ioniță Andron - fiul artistului, Remus Ilie Vârnav și Vasile Nemeș. O atenție deosebită se acordă articolelor semnate de Ioniță G. Andron, precum și interviurilor cu și despre el.

La capitolul evocări sunt reunite peste 40 de articole apărute în culegeri de studii și cercetări științifice, publicații locale, dicționare și reviste culturale, pliante omagiale și alte tipărituri, dar și în mediul online. Capitolul „Corespondența Ioniță G. Andron” și anexele prezentate în carte, aduc informații inedite despre viața și activitatea artistului fotograf.

Susținută de o impresionantă bibliografie, „prin cărți precum aceasta, se aduce un serviciu nu numai memoriei ilustrului om de cultură, valorificării creației lăsate moștenire, ci mai ales locurilor pe care le-a zugrăvit cu pana inspirată, cu lumina toarsă îndelung în sufletul său.”, este de părere prof. Ioan Nistor în capitolul „Personalitatea complexă a lui Ioniță G. Andron într-un mănunchi de texte”.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanții administrației publice locale și județene, oameni de cultură, scriitori și jurnaliști, managerii și directorii instituțiilor de cultură, precum și publicul sătmărean pasionat de istoria locală, de literatură și arta fotografică.

Tags: ionita.g andron  lucrare  schita  
1791 vizite
Distribuie pe